Ultimii sapte ani de-acasa | Neculai Constantin Munteanu

27.94 lei

Cumpără

SKU: d41d8cd98f00 Categorie:

Descriere

Despre el a circulat in soapta sau mai raspicat zvonul calomnios, raspandit de securisti interesati si confirmat de jurnalisti lenesi si iresponsabili, ca a fost informatorul Securitatii.Am reprodus aici documentele aflate in cele doua dosare existente pe numele lui NCM, in arhivele CNSAS, demontand mecanismul prin care s-a produs falsificarea si punand astfel in garda impotriva oricarei informatii care provine din sordidele laboratoare ale politiei politice romanesti.Interviul care serveste drept prefata cartii noastre incearca sa elucideze problemele delicate ale cazului: amenintarea cu inchisoarea de drept comun pentru homosexualitate, atitudinea colegilor turnatori, sau agenti de influenta, relatiile cu familia si, mai ales, gestul de aderare la Miscarea Goma, incununat de admirabila scrisoare adresata lui Nicolae Ceausescu.Doina JelaDomnule presedinte, In august 1968 m-am aflat printre miile de romani care v-au ascultat vorbind de la balconul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman. Vehementa cu care ati condamnat atunci agresiunea armata a unor tari facand parte din organizatia Tratatului de la Varsovia impotriva unei tari prietene si aliate m-a facut sa fiu mandru de faptul ca eram roman. Aparand „primavara de la Praga“ aparati in numele Romaniei, dreptul fiecarui popor de a decide singur calea pe care doreste sa o urmeze si, mai ales, aparati prima incercare de a da un chip mai uman socialismului practicat in sfera de influenta sovietica.(…)Am afirmat, domnule presedinte, ca in august 1968 v-am admirat. Admiratia si participarea mea s-au transformat insa rapid in dezamagire si retrezire la realitate. Ceea ce regimul fusese inainte de 1968, dupa un usor dezghet, era si dupa 1968. Acelasi partid omniprezent si omnipotent, aceleasi lozinci gaunoase, aceeasi clasa muncitoare trudind in folosul unei avangarde, zisa, a ei insisi, o avangarda concretizata — si asta e de rau augur — intr-un om infailibil, unicul, singurul, a carui domnie e caracterizata de presa de partid, cu inconstienta megalomanie, „deceniul Ceausescu“.Atunci, in august 1968, in euforia mea patriotica, nu am acordat prea mare importanta pancartelor pe care statea scris „Ceausescu-P.C.R.“, „Ceausescu-Romania“, „Ceausescu si poporul“. Putini isi puteau imagina atunci ca acele pancarte nu erau decat preludiul la o viitoare si violenta recrudescenta a cultului personalitatii si inca in forme de idolatrizare nemaiintalnite in nici un regim comunist de la Stalin incoace. Dincolo de masca, dincolo de mascarada potemchinista, care este esenta acestui cult al personalitatii care defineste lumea pe care, daca n-ati creat-o integral, o girati in toate formele si manifestarile ei? Simplu. Dialogul intre putere, adica intre partidul comunist si popor are un sens unic: partidul dispune, poporul se supune. Nici nu s-ar putea altfel cu un partid care se pretinde detinatorul unic al tuturor adevarurilor si care, la randul sau, devine unealta ascultatoare doar a vointei unui om. Fluturand principii democratice, vreti neaparat sa va situati pe linia marilor dictatori. Vreti si reusiti acest lucru, la scara balcanica, e drept, fara bai de sange, dar sigur cu oceane de amaraciune, de dezamagire, de frustrare.In practica comunista, e de acum un adevar binecunoscut, a construi o societate socialista, mai mult sau mai putin multilateral dezvoltata,…